Îndepărtat de tine, pribeag și hărțuit,
Cu gândurile-n flăcări, cu inima de gheață,
Mi se părea că numai în vis te-oi fi zărit…
Și-atunci, surâzătoare, mi-ai răsărit în față.
Și-am fost atunci asemenea acelui călător,
Care-n pustiul veșnic descoperă izvorul
Și își afundă fața în unda de izvor
Și bea până ce uită de sine călătorul.
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimentul de dor și alienare, urmat de o reîntâlnire salvatoare care aduce speranță și uitare de sine. Este o metaforă a regăsirii și a alinării într-un moment de disperare.