Fiind încă pustiu,
strălucind în inima fără grai
a peregrinei,
pătrund în curgerile tale,
cufundată pentru o clipă sub presiunile
unui golf tăcut,
ce atinge străfundul insulelor.
O maimuță minusculă
își mijește ochișorii de bufniță speriată
pândind în asfințit umbra Reginei;
maimuțică vioaie,
ca un colibri de chiapaneco.
Și un uliu își ia zborul.
Orele se scurg
ca apa caldă care saltă printre pietre,
înaintea fiecărei porți vechi,
înaintea fiecărui prag de fum,
printre geamuri încărunțite și gratii ascunse,
dărăpănate,
înroșite de sănătosul vânt de Prado.
Apoi se rostogolesc zorii
astfel încât această peregrină să meargă
pe-ngusta și lunga stradă din Havana, care se numește
Apodaca.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare contemplativă pe strada Apodaca din Havana, evocând imagini ale trecutului și ale prezentului. Călătorul se pierde în atmosfera melancolică a orașului, observând detaliile arhitecturale și natura înconjurătoare, reflectând asupra timpului și a schimbărilor.