Un ins, rămas, cu dinadinsul,
Din Schwitzera, cantonul Uri.
Dar geniul îi fuma ca ninsul
Jungfrau, sub gheața investiturii.
Amar, ciudat, certat cu norma
Răzbind târziu, pân’ la Berlin
Vraji în slujbe negre Forma,
În săli drapate-n doliu plin.
Un ins, la fel: încins în bură,
Dar deșertat de orice geniu,
Citesc la alba ta făptură
În firea aceasta de mileniu.
Și – strict – bătut în teoreme,
Acel inel perenial
Ți-l trec: gătită de cu vreme
Pentru Sabatul cel mai pal.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema unui individ excepțional, posibil un geniu, care se simte izolat și deziluzionat. Versurile sugerează o luptă interioară și o căutare a sensului într-o lume rece și formală, posibil asociată cu ocultismul.