Coridoarele au ceva penultim și vag,
simetria lor mă-nțeapă în tâmplă,
anotimpurile își omagiază iubiții,
cu noi, singuratică, bea moartea.
Învârtindu-se mecanic, rotund,
ies robinetele ziua pe sală,
o dantelărie de ploaie forfecată de muguri
pe-un sistem nervos din epoca de bronz.
Târziul intră în poveste. Eram numai triști
Către o divinitate a interogațiilor
trimit serile voci; surori povățuite
de întâmplări să se crească între ele…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și melancolie, folosind imagini poetice pentru a descrie trecerea timpului și reflecții asupra existenței. Versurile sugerează o contemplare asupra condiției umane și a relației cu divinitatea.
