Flăcările repară întunericul cu rumeguș de scorburi
Îmi duc viața într-o scorbură care se cheamă viață
buchisind pe-ncetul teoria peșterii
între tot felul de pânde
Într-una din încăperile minții
Platon se spânzură de câteva ori pe zi
Cicatricile beznei din loc în loc
par negii sau nasturii
unui craniu barbar unei haine de foc.
Ce fragede-ți sunt lucrurile, Doamne, ce slăbănoage și plăpânde.
Noduri de șerpi leagă depărtarea dintre cuvinte.
Aerul și limbajul nu mai ajung.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană într-un mediu întunecat și limitat, sugerând o luptă constantă cu ideile și cu propria existență. Metaforele focului și întunericului contrastează fragilitatea vieții cu ciclicitatea disperării.