Călătorim printre lanuri, pe lângă fântâni depărtate și păsări.
Cerul se îngândurează către apus.
Aerul se îndulcește.
Nu întotdeauna cuvintele au fost imponderabile.
Călătorim printre culoarea blănii de vulpe
și pastoralele care se dau la o parte din calea constelațiilor.
Dar măcar au fost vreodată?.
Există cărări pe care urci spre singurătăți
și singurătăți pestrițe ca piețele năpădite de monede
și destine, de ouă și de discursuri, de lăzi
și de escrocherii, de plăgi, icre, smântână,
contracte sociale, bureți.
Ca o pasăre uriașă de lumină, soarele și-a întins aripile pe străzi
și regimentele trec peste ele.
Corăbii, vorbe
se preling în infinit.
Călătorim printre peștii marini zăpăciți de lună,
pe lângă virginitățile materiei.
Nu întotdeauna de culoarea mirării au fost negoțurile.
Umbre – și strigă cineva așteptat.
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria prin viață și natură, reflectând asupra efemerității cuvintelor și a complexității existenței. Versurile evocă imagini puternice și contraste, sugerând o căutare interioară și o contemplare a sensului.