Mă sapă vremuri, apele mă cară
cu glezna-n cer.. Agile ca zvârluga,
Eu-s muntele, pârloaga și văiuga
în care frig ciozvârtele de țară.
Din sângele cuvintelor proscrise
prin care-au smuls străbunii mei baltage,
grădina surdă-a frunților iobage
mi-o reazim cu prăselele de vise.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă cu pământul natal, văzut ca un munte care rezistă eroziunii timpului și istoriei. Eul liric se identifică cu acest munte, purtând povara și frumusețea trecutului.