Am scris pe cărți o strofă-n Cișmigiu
și-am scuturat-o, grea pe bulevard;
în primăvara mutului hazard
mi-ai plâns mural ca pentru un sicriu.
Presimt cum apa morților, la gâtul
întinderii de câmpuri e o stampă;
rup credincioșii noștri soarele în lampă,
sătulă – strada-și dumică urâtul.
Reîncep orchestrele. Astarte
sună curcubeiele de drupe.
Ne smulge, ne rupe
tristețea, departe – ne rupe, ne-mparte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de tristețe și dezamăgire față de viață și de lume. Imaginile poetice sugerează o pierdere, o moarte simbolică și o luptă cu urâtul și cu greutățile existenței.