Pentru cel ce conduce în noapte corăbii și trenuri,
pentru paznicii barjelor împletiți ca dragonii,
pe ritmul și sevele incendiare ale faptei –
fii liniștit, eu nu voi clinti de aici.
Uită-te-n gândurile noastre: nu le va părăsi nicăieri
niciodată nimeni,
fiindcă nu se pot părăsi legile firii;
pentru buzele care vor opri zămislitorii de moarte,
pentru miezul de taină și de pâine, pentru artificierii
tradiției,
pentru pământul, pentru fântâna, pentru bulgării, pentru
schelete
prin care merge sora făcătorului de oglinzi,
pentru cel nestatornic, pentru lampa minerului, pentru cel
neclintit, pentru pilotul
care urcă-n așteptarea muribunzilor –
fii sigur că nicio neîncredere nu va răni timpul;
pentru cel ce sosește la timp din pădure,
pentru mâna medicului ca un sistem heliotropic,
pentru degetele dibuind sfeșnicul, surâsul ori steaua ori
tâmpla,
pentru continuitățile, pentru entuziasmul, pentru tăcerea,
pentru ulcioarele
de certitudine cu care cugetul întâmpină oamenii,
pentru frunzele care se trezesc aiurind lângă păsări,
pentru fulgul de zăpadă, pentru veverițele mai roșii ca vinul,
pentru pruncii care odată cu soarele, cu aerul, cu zăpezile,
cu ademenirea se vor revărsa peste zodii –
fii liniștit și ciocnește! De față sunt cei ce nu sunt.
Numai că inima lor e împodobită cu vânt,
numai că sângele lor se-ncarcă de glose,
iar vocile li se aud de departe
și prin brazii de la miezul nopții
trece fluxul unanimelor veghi.
În miezul viscolelor și al duratelor, când ridici paharul,
vocile celor ce nu-s aici
alungă temerile, scutură munții, dezmiardă mările, deschid
legenda.
Încrede-te-n voluptățile lor de departe,
străvezii ca o ceață;
pentru unanimele legi ale firii,
pentru cei care prorocesc surâsului și zărilor
și conduc magneziul jucăriilor esențiale,
pentru ochii care n-au să adoarmă în noaptea aceasta nicio clipă,
ca un fular de electroni în despletiturile anului nou,
ca niște glezne uimite
lângă buzele lunii, lângă buzele soarelui,
toată vremea vom fi împreună –
foișor de spații care-adună în cupa lui toți strugurii luminii.
Numai că vorbele noastre vor ajunge la ei ca potecile
fantastice acoperindu-i de dragoste și de transparențe.
Sensul versurilor
Piesa este un toast poetic dedicat celor care veghează și protejează, atât în viață, cât și dincolo de ea. Celebrează continuitatea, natura, și legăturile invizibile care ne unesc.