Zăpezile călătoreau leneșe
ca la-nceputul genezei.
M-am născut într-un sat ca o bubă,
sub munții amiezii.
Între cer și pădure,
satul sta ca o bubă.
Au venit ploile din protoistorie
pe urmă, să-l rupă.
Scuipătoare și-omidă,
mai apoi cunoscu burgul.
O tăcere lichidă
tonifică amurgul.
Înfrăgezea durerea și umilea în mine
zăpezile pure.
Satul de la marginea bucuriei
a rămas în pădure.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri melancolice despre copilăria petrecută într-un sat izolat, unde natura și simplitatea vieții contrastează cu durerea și umilința. Satul devine un simbol al unui trecut pierdut, dar încă prezent în amintire.
