Mistuite resturi de zeu
ne-aromaseră fantastic odaia.
Și cățelul se mira în gând,
Prăpăditul.
Departe, departe, văpaia
și-a reluat lătrând
țopăitul.
Faust plăpând.
Faust în luptă cu firea
lui însuși. O glumă.
Nu mă, o! nu mă
striga.. Am fost un copil.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și reflecție asupra trecutului, amintindu-și de o perioadă inocentă a copilăriei. Versurile sugerează o pierdere a purității și o luptă interioară cu propria natură.