Soarele din coarne-apune
într-un fel de rugăciune.
Toamnele pretutindeni au fost ieftine.
Aerul începe să se pieptene.
Filozofii lăuntrici ai lor
întristează puțin cositor.
Din pălăria grădinăresei iese-o plătică:
melcii o simt și-o ridică.
De inima asta mi-i ciudă:
că aude ce nu vrea să-audă.
Pălăria e plină de noapte
și de epoci. Foarte coapte.
Filozofi… Dar fiecare
cu câte un corn la umbră și unul la soare.
O! – n loc de timp… O! – n loc de goarne…
grădinărese și coarne.
aleargă prin parc. Dar plătica
e acum în eden cu bunica.
La mijloc de rău și bine,
dau mâncare la albine.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și legătura dintre natură și introspecție. Imaginile poetice sugerează o meditație asupra efemerității și a conexiunii dintre elementele pământești și spirituale.