Toamnă și fărădelege prin cer,
vopsim colbul, mânerul tăcerii.
Oamenii ca niște baterii.
Vorbele pier, arborii pier.
Bărbații se limpezesc în femei.
Soarele se cațără-n nori.
În muntele fără flori
Soartele pun plevei temei.
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea și efemeritatea, folosind imagini ale naturii și ale condiției umane. Sugerează o acceptare a destinului și o contemplare a schimbărilor inevitabile.
