Sub Hășmaul-Mare coborâse
cerul întreg. Târzie după-amiază.
Chioșcul din obsesii mai visează,
toropit de soare și de gâze.
Un arțar osos cu frunza rară..
Primii sâni.. și primele iubite..
Lespezile curții-mbătrânite
ne-au primit sub el odinioară.
Toamna moțăia în neguri burgul,
despuiat și dornic să se culce.
Ți-alergau prin păr, jivine dulce,
soarele și umbrele.. Și-amurgul.
s-a prelins prin țambrele grădinii,
ți-a cuprins făptura ca netotul,
șoldurilor le-am simțit ciorchinii
și s-a prăbușit pe urmă totul.
M-ai lovit cu pumnii, cu genunchii;
te-ncherbai de pietre și de plante
și le dară degetelor boante
dintr-o dată țepi zbârliți și unghii.
Mai ușure, zbucium, mai ușure!
Mai aproape coapsă, mai fierbinte!
Se-nălțau năluci din oseminte –
și-am plecat de mână prin pădure.
Vântul cald și dulce-al primăverii
și-asculta cum suie păsămite
somnoroși prin frunzele coclite,
către munți – boarii și oierii..
Undeva prin lume (straniu cântec)
unde-și mai destramă-azurul barba,
apunea un soare des ca iarba,
răsărise-o lună ca un pântec.
Și am mers tăcuți, și am mers aproape
până s-a pierdut în fum Hăsmașul.
Dărâmând trecutul și orașul,
se-auzeau – prin noapte – târnăcoape.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dintr-o perioadă trecută, petrecută într-un cadru natural specific, Hășmașul Mare. Naratorul rememorează momente intense, marcate de pasiune și transformare, sugerând o ruptură de trecut și o călătorie spre necunoscut.