Grijania ta de dragoste, târfă, muiere,
Care treci pe bulevarde și puți a tăcere
Care umbli-n ureche, cum râcâi în ochi..
De-aș fi meletar, ce te-aș prinde de rochi,
Să te zgâlții nevastă:
Ascultă, cucoană, ți s-a făcut, ori ești proastă?
Pe prispele casei – știi, prispele goale..
Mă pupau diminețile-n creștet, mă strângeau curvele-n poale.
Degeaba.. Nu auziseră de toate
scârbele buruienii mele amare.
Credeau că am buzunarele pline și mă căutau în buzunare
Venea toamna cu o pâine sub pardesiu
Și mă întrebau pietonii:
Tu ești vizitiu?
Terfelită lehuză, plină de bube, de râie,
Înjurătura nu mai putea să ne doară,
gândul nu ne mai mîngîie,
Tremura, doar, în bluzele visului
câpiu-paparudă.
Amintirile se uitau în fundul meu ca să râdă,
Când scormonit de neliniști, ca-n jug un rasteu,
Mă mai întâlneam, uneori seara, cu sufletul meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deziluzie și alienare. Vorbitorul se simte trădat și singur, rememorând un trecut dureros și confruntându-se cu o realitate dezolantă. Amintirile, odată prețuite, acum îl privesc cu ironie.