În prăpastie suntem.
Noaptea este.
Arborii își întorc frunzele
după sunet.
Mergem mai departe?
Și ne-am dus mai departe….
Și am văzut o astfel de rouă
Și am auzit un astfel de imn
Și ne îndreptăm într-acolo.
Ipoteza care se pierde –
Momentul care se moare –
…dar dacă zgomotele?
Voi știți ce vă spun ochii mei!
Totuși cu timpul
cei ce fac iguane
obosiseră….
Tristețea mea e mai nemuritoare
decât bucuria voastră.
Sensul versurilor
Piesa explorează un sentiment de pierdere și melancolie într-un cadru natural, sugerând o călătorie spre necunoscut și o reflecție asupra efemerității momentelor. Tristețea este prezentată ca fiind mai durabilă decât bucuria, subliniind o perspectivă pesimistă asupra vieții.