Ce talere albastre și-așteaptă încă hanii?
Bortită-i bagdadia și-acestui cer… Jăcmanii
coboară printre steiuri, bat padinile grase
ori crănțăne văzduhul de joagăre, de oase,
de răngi și care grele. Iar adineauri
frumoasa adormită dormea între balauri.
Belșuguri găunoase de scorburi și morminte –
munții-au căzut la fundul aducerii aminte.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de uitare și decădere, sugerând o lume în care trecutul glorios s-a pierdut, iar frumusețea și belșugul s-au transformat în ruine. Munții, simboluri ale stabilității, au căzut în uitare, accentuând ideea de pierdere ireversibilă.