De după stâlp, afară, se pișe câte-o vită.
Sosește-o oră a serii ce-nfășură subțire
cu nu știu – totdeauna –
ce fel de fum, de fire,
de boare și-alifii
mai cade câte-o nucă mai suie-o zburătoare
tot unul câte unul, tot una câte una
și morcovii și trenul și laptele și pruna
și frunza și copacul și apa care bate
zulufii sidefii
– o spumă
în trecere pe malul acestui lac de stele –
făcându-le mai simple, mai bune, mai ciudate
și iarăși paralele
contrastele și tocmai când pare mai cuminte
alaiu-atâtor stihii, mai fără de ecou,
deodată se răstoarnă, deodată-și ies din minte….
Sosește-o oră-a serii tâmpită ca un bou.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă rurală, aparent banală, dar încărcată de simbolism. Este o meditație asupra trecerii timpului și a transformărilor subtile din natură și viață, sugerând un amestec de frumusețe și absurd.