Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pigmentată palpită sicomorii,
Cu brațul peste mare adoarme un poet.
Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.
E Thalassa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalassa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă,
Și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus.
Și-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume s-o-mbracă-n poezie,
Aedu-și ia în mâna spasmodicul topuz
Și-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă mistică, plină de simbolism și referințe mitologice. Un poet adoarme cu brațul peste mare, în timp ce un efeb numit Thalassa este cuprins de vraja lui Eros, într-o atmosferă onirică și poetică.