Pe-al Tău drum prea vast, lumea-mi Ți-e balast,
nori o-ntornadează, nouri o gonflează:
pe pământ, cu fast, în ceruri, fantastic,
cu-ntrupări de frază, chiar şi de nefrază,
drumului Tău vast, în stelar balast..
Pe-al Tău drum rugos, din frunţi de-abanos,
trec plaiu-Ţi mirişte, -n ochi de zmeurişte,
eu, luminos os, în trup-timp ceţos,
ce-ntr-o mărginişte pare să se mişte
din drumul grunjos, de-ochi de abanos..
28 martie 1976 / 26 noiembrie 2013.
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală vastă și complexă, sub auspiciile divinității lui Zalmoxis. Lumea este percepută ca un balast, iar călătoria se desfășoară atât pe pământ, cât și în ceruri, într-un cadru mistic și poetic.