De-ai fi fost crudă numai şi vicleană,
ţi-aş fi şi astăzi câine credincios,
pândind câte-o privire, câte-un os,
în umbra ta, din mila suverană.
Ca să-ţi desfeţi stăpânul nemilos
la rândul tău şi tu o mică pradă,
mi te-ai jurat, m-ai pus să fac frumos,
să trec prin cerc, să merg ca la paradă,
sub ochii lui, – cu-o tinichea de coadă.
Azi vorba pângărită se răzbună :
lăsându-ţi juvaieru-i drept prinos,
Azor s-a dus, cu-o lecţie de folos.
Mai urlă el din când în când la lună,
dar ce-a rămas din mândra lui stăpână
prinsă-ntre pragul cel de sus şi jos?
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea unui suflet credincios (metaforic, un câine) față de trădarea cuiva drag. După ce a fost manipulat și umilit, personajul principal se eliberează, învățând o lecție dureroasă despre încredere și valoarea de sine.