Luna lăsa pagini de argint
și vibrau buzele apelor
neînțelese cetiri.
Am dezlegat barca dintre stâncile de fier
am desfăcut pânzele palide.
Ții minte – pescarul tocmit
știa cântecele Dobrogei
asfințiri în bezna de la cârmă
și-l asculta marea când înceta.
Pe sidef patinam în respirări
– ce vânt moale aiura prin lume –
drumul sticlea mâna lui cu jucării de diamant
luna era oglindă uitată într-un palat
ne gândeam la cine încă nu ne-a mângâiat.
Pe țărm cârciuma roșie dansa
și-n fund dormeau bancurile de aur.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice legate de mare și de locurile natale, pictând un peisaj marin idilic și visător. Naratorul își amintește de un pescar și de cântecele Dobrogei, sugerând o conexiune profundă cu trecutul și cu locurile natale.