Ion Heliade-Rădulescu – Serafita

Ești dulce ca viața, și viața fără tine
Nu are nici valoare, nici rație d-a fi.
Tot ce e om și știe vedea-ntre rău și bine
Dă viața să te aibă, preferă a muri.
Ești bellă, căci ești fructul ieșit din preștiință
Ce oferi femeia în paradis la om,
Și preferi să moară umana-i neputință
Spre a gusta din tine, din al științei pom.
Ești bellă, Serafita, bellissimă-ntre zee!
Tu ești al frumuseței și gemă, ș-ornament;
Te văz și văz Olimpul, grădinele-empiree,
Ești fericirea lumii și centru-n firmament.
A cerului rugină, polară constelație,
În giurul tău gravită zei, universu-ntreg,
Pe calea propagării, pe calea de creație;
Ești misticul triang ce-ador și înțeleg.
Imaginea-ți mă-nfioară d-angelica extaze.
Nu e așa de dulce nici însuși primu-amor;
Tu ești a lui sorginte, viață ș-a lui baze,
Al divelor orgoliu, adornamentul lor.
Orgoliul Iunonii și Iris de speranță,
Paladiul Minervei, al Proserpinei foc,
Splendoarea Aurorei, a Vinerii baldanță,
Grădină înflorită l-al grațielor foc.
În sânu-ți se procree misterele intime,
Ardoarea părintească, amorul filial,
Fierbintea tinerețe, amorul conjugal,
O, mater tinerelă virtuților sublime!.
Din sânul tău emană blândețea, haritatea,
Tot ce e simpatie, or grație, or dor,
Tot legământul sacru ce strânge societatea,
Tot ce numim frăție, tot ce numim amor.
Din sânul tău emană simțirea-egalității,
Tot estrul care face din om un semizeu
Și însuși eroismul, tăria libertății.
Pandora ești, dilecto, cu verul Prometeu.
Ești vergina-ntre stele, ești Venus-Urania
În prima ta creare, și-un Iupiter gelos,
Voind a mă combate, comise parodia
Cutiei dezastroase. Malicios Titan!.
A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă,
De voluptate peplu, ca crinii lui Amor,
Cu buclele lui Phebu te-ammantă, te circondă
Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!.
Coraliul e palid și rozele n-au soare,
Nici rumen n-au, nici lacrămi atâtea mii de flori
Pe lâng-a tale buze, umide, rumeoare,
Înamorat ridente, umbrite de fiori.
P-aceste buzișoare al său arc de coraliu
Amoru-a pus custode; și limbulița ta
Străbate ca prin lațe d-olimpian seralliu
Mai repede, ardente decât săgeata sa.
Aci află Amoru puterii sale locul
Din punta astei darde, sorginte de simțiri;
Din ast focariu sacru își împrumută focul
S-aprinză olocaustul divinilor uimiri.
La singura-ți vedere delirul creațiunii
Cu totul mă coprinde, mă simț zeu din atom,
Întreg realitate, nu fruct al ficțiunii,
Și fur din ceruri focul spre a crea pe om.
Sau daca ești, dilecto, acel viu tabernacol
Al templului vivente din coastă construit,
În verva Eloimilor, să dea primul oracol
Spre-a lumii populare, progresul infinit,.
Atunci eu în extaze, tremând în a ta față,
Sunt somnul sacerdote, eu consacrat deplin
Spre a deschide poarta ce duce la viață,
Eu execut misterul în sânul tău divin.