Va fi,
ah, ce noapte va fi,
ce întuneric superb
ca o față de masă se va așterne,
și stele,
și stele vor licări
în cupele morții!
Voi nici n-o să știți,
stângacii mei luptători
din flancuri, din linia-ntâi,
cine-o să-mi steie la căpătâi,
cu ce neguri în păr
în locul cununii,
la ceasul când o să fie,
ah, voi nici n-o să știți
în ce țară veniți
și-n ce minunată câmpie!
Și singur la masă voi sta,
și nici nu voi plânge,
ah, singur voi sta
și-mi voi bea, și-mi voi bea
paharul de sânge!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și acceptare a morții. Vorbitorul se pregătește pentru un final tragic, fiind conștient că nimeni nu va înțelege sacrificiul său.