Se-aprind luceferii, se-aprinde
Pe stepă luna s-o colinde;
Şi-un aprig dor, păgân mă prinde
Să sar în şea.
Al meu e cerul şi pământul!
Călare nu m-ajunge vântul,
Şi cine-mi va opri avântul
Pe stepa mea!.
Nu stelele ce-or să apună,
Nici răsăritul viu de lună,
Ci stepa, stepa mea nebună
O voi cânta.
Nebiruită ca o mare
Prin zări se-afundă şi dispare,
Şi sufletele rătăcitoare
N-o pot uita.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor puternic și un sentiment de libertate asociat cu natura, în special cu stepa. Călătorul simte o conexiune profundă cu pământul și cerul, fiind de neoprit în avântul său.