Noaptea scade…
La fereastră, lângă stele trupu-mi șade…
El cu mine…
Foc în sobă, somn în gene… și e bine.
Ce tăcere!
Chiar gândirea-mi glas lăuntric nu mai cere.
În granit,
Totul pare de-o vecie-ncremenit.
… Tac… tic-tac…
Stă de vorbă cu obiecte care tac,
Singur viu,
Orologiul din perete cum îl știu.
Și pe rând
Tot aceleași linii negre numărând,
Minutarul
Timpului atotputernic zvârle zarul.
Dar cu ora,
Fâlfâind în zboru-i tânăr, aurora
Ne trezi
Mai săraci, în jocul vremii, cu o zi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o noapte liniștită, dar impregnată de singurătate și reflecție asupra trecerii timpului. Naratorul contemplă tăcerea și imobilitatea nopții, simțind efemeritatea vieții.