Ion Pillat – Calendarul Viei

De ieri albine albe pe via ta roiesc,
Toți prunii și toți merii în iarnă înfloresc.
Petalele cu aripi de gheață cad domoale
Pe un covor mai moale ca iarba cea mai moale.
S-au șters din fața țării și drumuri, și poteci,
Stă Argeșu-n zăvoaie cu tălpile lui reci
Și nu cutează moșul pe prund măcar un pas.
Izvoarele cu barbă în țurțuri au rămas
Și strasina făcându-și la ochi cu palma mânii,
Tot căutând cărarea, stă cumpăna fântânii.
Auzi întâi un zgomot, apoi – deodată – clar
Ca picături de ploaie pe-o apă de cleștar.
Sunt clopoțeii sănii: ascultă-i bine cum
O flamură de sunet îți flutură pe drum.
Aproape, mai aproape, sub deal, la deal, pe deal, îți sună la ureche o toacă de metal
Dar în odaia cramei cu focul în cămin,
Aduci pentru prieteni urciorul cel mai plin.
Te-așezi cu ei la masă, citești și procitești
Și vinul vechi și vinul mai nou ce-l pritocești.
Butucii ard în sobă cu trosnet și scântei.
Din rodul viei tale ești bucuros să bei.
Cucernic pentru oaspeți ridici câte-o bărdacă,
Pe frații-n poezie nu-i uiți cu cană seacă.
Și, ca poet al viei serbându-i sfântul hram, închini pentru Horațiu, Virgiliu și Francis Jammes.