Se-nalță chiparosul, columbele coboară.
Din cer albesc năframe pe-albastre amintiri.
Assisi. Angelusul prin seară sfântă zboară.
Deschide-te în mine fântână de iubiri.
Tu, Umbrie, din unda tăcerii franciscane,
Iar tu, în piatră dură şi-n vis puternic prins,
Vas cu trei punţi legate de ceruri prin otgoane
De raze ce în aur amurgitor s-au stins.
Vas-cruce, San Francesco, tras la liman de rugă.
Stigmatele în trupu-mi imprimă-le: sărut
Mistuitor, din care păcatele să fugă.
Prin zori de lumi cu Giotto aicea m-am născut.
De prin măslini şi astăzi mă cheamă Sânta Chiara.
O turlă sună salbe de binecuvântări.
Din San Rufin pogoară pioasă înserarea.
Spre porumbarul crucii revin pierdute zări.
Senină pace, miere a zilei care moare,
Înmărmurind, pe munte şi-n mine singur schit,
Voi carceri în focul săgeţilor de soare,
Tu, inimă străpunsă de fierul fericit.
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare de pace și spiritualitate profundă, inspirată de peisajul și atmosfera orașului Assisi. Este o reflecție asupra credinței, a legăturii cu divinitatea și a frumuseții sacre a locului.