Înalt și dur, în ghimpi legat,
El singur viu din zare-n zare,
Stă candelabru verde-n soare.
Nisipuri ard în lung, în lat –
Sub za de țepi nu-i umbră, nici răcoare;
Scot ramurile săbii tăietoare.
Dar când sleit de sete un drumeț
Înfige crunt cuțitu-n coaja tare,
Din inima străpunsă-i dă ca preț
Al rănii seva ei izbăvitoare.
Sensul versurilor
Poemul descrie aloea ca o plantă rezistentă care oferă salvare și vindecare celor aflați în nevoie, chiar și cu prețul sacrificiului de sine. Ea simbolizează puterea și generozitatea în mijlocul unui mediu ostil.