Eternități, vremelnicii —
Le ține moartea în balanță.
Zadarnic te trudești să știi
De ești de bronz sau de faianță.
Suflați cu fulgi de păpădii,
Părtași cu munții în constanță,
Din fruntea noastră la țării
Sau la schelet nu-i vreo distanță.
Tot ce sculptăm, tot ce clădim,
Le-nghit veciile ce curg
Pe-ai veacurilor țintirim.
Și pe un cer proteic norii,
Topindu-și zborul în amurg,
Rămân — doar ei — nemuritorii.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii trecătoare a existenței umane și a eforturilor noastre, contrastând efemeritatea vieții cu eternitatea morții. Sugerează că, în ciuda ambițiilor și realizărilor noastre, totul este supus trecerii timpului, doar natura persistând.