Același freamăt trece-n crâng,
Aceleași ape-n văi se frâng,
Căzând din stâncă-n stâncă.
Același a rămas și-acum
Conacu-n margine de drum,
În liniște adâncă.
Deasupra lui pier stoluri-stol
Pribegii nori pe cerul gol,
Și-n nopțile cu lună.
Ca ieri alături amândoi
Stam ascultând glas de cimpoi
Din munți în munți cum sună.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și a amintirilor dintr-un trecut idilic. Natura și peisajul devin martori ai acestei rememorări, accentuând permanența unor elemente în contrast cu efemeritatea experiențelor umane.