Pe sunet de fluier în sus
Prin veac izvorât din vecie
Se intră în țara pustie
A mitului ce ni l-a dus.
Cu luna, cu stelele sus
Înalta lui cununie
Păstorul se leagă să fie
De-o turmă de zodii sedus.
Și jos pe-o gură de rai
Trei baci în Prier reiau drumul
Povestei spre verdele plai.
Mioara mai plânge și azi
Când toamna fâșii lasă fumul
Să cadă pe fagi și pe brazi.
Sensul versurilor
Piesa evocă un peisaj mitic românesc, legat de natură și tradiții pastorale. Motivul central este cel al ciobanului legat de turmă și de ciclul naturii, dar și al jalei Mioarei, simbol al destinului tragic.
