Banchizele, diamante șlefuite
Pe cari zăpada lunii ninge clar,
Își duc solemn spre zarea ce le-nghite
Fantastice corăbii de cleștar.
Pe cer de-opale gerul pironit e
Cu reci sclipiri astrale și arar
Răsfrânge cataracte împietrite,
Aprinde bolți din basmul selenar.
În peșteri de smaragd lovește marea
Vuind a moarte cu adâncu-i glas
Sculptând în țărm de gheață nemișcarea.
Sensul versurilor
The poem depicts a desolate, frozen landscape, emphasizing the cold beauty and the slow, inevitable decay of nature. It evokes a sense of wonder and melancholy, reflecting on the transient nature of existence.