Grădina, unde tânăr am învăţat iubirea,
Copaci înalţi, pe care şi vara, şi-amintirea
Îţi ţes în taină mreajă de gânduri şi de foi,
Şi tu, fântână: undă şi nimfa, umeri goi
De nori în dezvelire, oglinzi întunecate
Ce darabană seară spre porţi închise bate?
Reginele de piatră rămân, dar noi, dar noi?
Colunul de-altădată oprit din zbor greoi,
Şi râsul tău, copila iubind întâia oară,
Şi apă care plânge şi pasărea ce zboară.
Jardin du Luxembourg, Paris
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice dintr-o grădină, locul unde a înflorit prima iubire. Versurile descriu elemente ale grădinii și reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței.