Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară
O barză plutitoare, purtând amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală.
Plugarul stă cu talpa-nfiptă-n îndoială:
Comoara e? Căci vede o limbă ca de foc
Sporindu-și jaragaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițara crinii cătuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastra
Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfânt, pe tatăl, pe fiul — câte trei,
Și iată pe Maria urcându-se la ei
Pe scara unei raze ca dânsa de curată.
Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazda dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe când ușor se pierde Maria în lumină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică rurală unde un plugar este martorul unei viziuni divine, înălțarea Fecioarei Maria. Această experiență îl inspiră să continue munca sa cu credință și smerenie.