Un cântec alb, pahare înghețate mov,
răspund cenzurii care mă dezmiardă,
firav ghioc pe jilava mea palmă
și sfântă iarbă în alcov brumatul cântec
în mersul meu cădelniță și rugă
cine-n mări alin să-l fiarbă
când salcia țâșnită prin jocul grav de pântec
e schilav policandru, o, vai, pe-o clapă oarbă
și doarme-n sine somn al meu
mai vânăt iarăși și mai clar
ca un cuvânt
pedestră rariște uitată-n mine
pe unde-am fost, pe unde sunt
același Ion Iuga, rug prea sfânt
din sfântul Gheorghe coborât albastru
și sclavele în mine se fac un nou mormânt
în sabie m-așază de ceață rele chipuri
odihnă-n semn pe unde trec proscrișii
tăiș să-mi fie scrumul, osu-mi blestemat
pe fir de plumb în jos
pe alba-mi zodie
Sensul versurilor
Piesa explorează o introspecție profundă, marcată de suferință și căutarea identității. Eul liric se confruntă cu propriile vulnerabilități și cu un trecut apăsător, încercând să găsească un sens spiritual în mijlocul haosului interior.