Ilarie Voronca – Ulise (IV)

12.
Îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică
prin ferestrele ca ghețari înalte aerul își întinde gâtul
mușchii se desfac ca rădăcinile sub piele
respirarea boxerului regulată îmi amintește
zgomotul fabricii de cherestea în lemnul după-amiezii la Soveja
pulpele bronzate vibrează ca rochia vântului
privirea cu un gest de înotător se oprește înaintează
și aceste noduri de liniște haltere cât de clară
sărutarea în infinit ca două glasuri a paralelelor
pântecele se dilată izbucnesc ca lăcuste
salturile descriu în aer frontiere steaguri
alunecă stea căzătoare trapezul
pașii cercuiesc în tăcere unde liane
și iată frânghia sub mâinile tale ca lumina lunii netedă
buteliile se roșesc te îmbie ca borcanele cu dulcețuri
aripile sănătății cresc de pe ziduri te acoperă
împrospătat timpul se încoardă izbește în ceasornic ca în biceps
surâsul se sfărâmă în ghips avalanșa orelor
deschid o perspectivă solară inelele articulațiile
se mișcă asemeni zborului de rândunică suple
trupul eliberat sparge fanfara mișcărilor
omoplații ca mările din sud aruncă lumini
spuma valurilor lasă pe țărm melci pașii
fluxul brațelor clatină catarge
Umerii se rotunjesc ca scoicile.
13.
iată și oglinzi terenurile de tenis
abecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soarelui
sâni mingile se sărută peste plasa de aer
și cuvintele prepelițe în frunziș întârzie salutul
respirația e suspendată pe buze ca un pod pe coasta Carpaților
saltul descrie în pupilă un tunel de răcoare
seara vine zăngănind lacătele visului
și rachetele au o înclinare a capului ca prințesele când salută
mulțimea la zece mai
din pietriș se ridică aburi pașii prin ploaia fină a privirilor
sandalele înfloresc linii și arcuri în pleoape sălciile
ca lopeți brațele taie apa zărilor le frământă
și spuma vocilor se amestecă în cristalul minutului
ochii sunt ca inscripțiile pe fântâni
cum alunecă pe tăvile de răcoare genunchii
din cuibul gâtului pasărea mișcării se arcuiește în flaut
trupul face unde și chemările sunt umede
cum se înalță buruieni amare pulpele
ca luntrii piepturile se ciocnesc și prin crăpăturile cerului
stelele te pândesc ca ochii haiducilor
vârfurile brazilor în licoare clatină flinte
frunțile desfac o lumină ca fețele de masă
crengile bolborosesc vântul se descojește pe mâini ca scoarța copacilor
și încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul
aleile înaintează în vârful degetelor până la începutul pădurii
noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile
de tenis sunt ca niște heleșteie ale singurătății
jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mișcările
tu singur privești cum frunzele închipuiesc mingi
și cum în aer străuie dâra adolescentelor
în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor
pe umeri simți sărutul umbrei al părului
noaptea își ridică leagănele ei de ape
colinele își îmbracă șalurile de podgorii
luna luminează străvezii mușchii fluviilor
de departe clopotele furtunilor aduc miresme
și în hohotele pământului sunt trepte
te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene
amintirile urlă în tine precum câinii satului
toamna dăruie năluci pe toate cărările
cerul își umflă în păduri rănile
un arcuș apusul peste inima Ardealului.
14.
te regăsești în atlasul unui surâs în relief
mădularul văzduhului suie vântul pe o privire funicular
trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvintele
apele răstoarnă butucii și zările au gatere
noaptea chiuie ca o scândură trecută sub fierăstrău
și prin ferestrele deschise miresmele tari se înghesuie ca bivolii
un ochi întârzie pe tâmpla Brașovului
părul glasului se stinge în tunelul de vorbe
luminile obosesc pe povârniș ca boschetele
și tristețea deschide în tine galerii cum în arbori cariile.
15.
iată-te la Brașov cum iubești străzile lui drepte
Pădurea e aproape și liniști mari îți ling gleznele
cerul își desface cozile de păuni curcubeiele
codrul te ospătează te primește cu suflarea lui cu mângâierea mușchiului
vezi mai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuți la război în 1916
țărâna a apropiat vrăjmașii i-a binecuvântat
glasul lor reapare ca literele șterse
sunt toți foarte tineri și pietrișul aleielor ca obrazul e umed
pe cer descoperi deodată urme de pași
e Dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi
cheia gâtului cade în adâncuri
ca un schit sufletul se limpezește prin mesteacăni
răscolesc frunzișul privirile se adapă ca jivinile
se trezesc viorile adormite în copaci
și vertebrele sunt mătăniile lunii
când vulturul se rotește ca un aruncător de disc
și urcă primăvara în sânge
dar deodată pornește buciumul înălțimilor
să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stână
și brazii torc caierul vântului
în văgăuni lumina zilelor e pitită
Brașov cetate cu pereții oglinzi în munți
pieptul tău e deschis la sulițele aerului
anotimpurile îți aduc buchete de șipote
tăcerea e ca o cireașă își suie coarnele până la tine
o vară mi-ai dăruit fericirea vacanței cu mireasma și răcoarea ta
ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor
alcov pentru flacăra ochiului în nisip
Brașov odihnă a glasului în hamacul de umbră
lunecă în balul aerului în mătase navă.
16.
la fotograf încremenesc gesturile surâsurile
o apă trece din mână în mână ca o eșarfă
din cartoane se întregesc umbrele ferestrele
ca prăsele pasul nuntașilor sună în cremene
magnezium magnezium cum cum izbucnești în oglinzi carnea ta albă
o flacără ca o punte până la pereții cu draperii privirile
un ocean rupe lanțurile în mădulare urcă tăcerea
ca un miner amintirea se pierde în salină
dansatoarea mușcă colierul de lacrimi
un sărut nemișcarea un fior brațele
pământul își deschide vântului sânii plini cu cartofi cu liniști
o clipă moartea scânteie ca ochii lupilor în drum spre conac
în dormitoare strălucesc bijuteriile somnului
prin sticlăria nopților se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaștele
preotul duce în mâini aparatul în care se imprimă tinerețea uitarea
o răcoare înaintează pușcaș prin trestiile oaselor
în aerul brumat rotesc rațe sălbatice vorbele
colinele își pun catrințe și fluierele sapă văi
iată somnul îți dăruie o sticluță cu parfum
îmblânzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănușă
urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul
pe frânghie pașii se aprind se sting ca afișe luminoase
biletele de favoare nu sunt admise dar directorul
înaintează pe calul mușcând în spume zăbala
veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar
inima ca un gât de gușter se umflă se dezumflă
și troici coboară chiuind pe arterele în trepte
cât duioasă e eleganța focilor
pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile Brăilei
au mustăți cum e nervura frunzelor
îmi place să le văd legănându-se în mișcare
ochii lor sunt ca acele de cravată
și scot țipete foarte binevoitoare ca papagalii
prind pești dăruiți de dresor și scâncesc atât de copilăros.
17.
dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiților
semnele pălesc opaițele hanului toamna
frunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui Ioan imaginar
din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe
trosnește sufletul ca sub pașii vânătorului amurgul.
18.
înotătoarele au dantele de ape
porumbei valurile se unesc genunchii descriu cercuri
mișcarea brațelor clatină o pădure de miresme
e o alunecare a trupului pe blănuri de liniști
e o desfrunzire de surâsuri în spumă
degetele înfloresc zăpezi în glastrele aerului
Umerii se apleacă într-o parte ca sălciile din privire
depărtează apropie pulpele minutele
spinteci peștele viu al undei crește respirarea
zborul păsărilor înalță un ecou bărcile
cu pânze descresc ca vocile de pe maluri
e o odihnă deschide balul sângelui
fruntea
sărută buzele apelor în rugăciune.
dar înaintarea se face fără grabă
poți înota voinicește sau pe spate
pieptul se desfată în aerul umed și albă
catifeaua valului te mângâie te împarte
tălpile sărută tulpine ca gâturi uneori
cerul lasă-n apă rubinul unei toamne
din fund vegetațiile clatină culori
pupila străvede insuli de portocali
o stea tremură vântului catarge
trupul sporește o cascadă în cristal
în inel luna face cercuri și se sparge.
19.
acest catalog de mașini agricole Sena
Ilarie Voronca.
și iată peste diagonala sângelui Parisul crește
un steag luminile îți alintă mâinile tâmplele
atâtea eșarfe străzile pentru sânii apelor
când ochiul ca un disc de fonograf înregistrează
și violonistul în cerc oferă ultimele cuplete
glasul aruncă sonerii covoare lămpile
Paris Paris pasul se încumetă ca arcașii
pornește săgeata minutului de pe zidul din privire
câte cascade înfloresc unghiile
câți îngeri se desfac din hârtia ferestrelor
Paris oraș ca o volută ca o amintire
cum îți cunosc mansardele barurile cinematografele
dactilografa își pune broderia surâsului pentru balul din cartier
piața Concordiei ca un pântec se rotunjește se ridică
bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi
desigur cerul sărută acoperișul bisericilor cazărmilor
și turnul Eiffel își întinde gâtul
sângele ascensoarelor circulă în marile hoteluri.
Paris m-am împărtășit din cuminecătura ta
am incendiat muzeele tale am sfâșiat carnea statuilor
duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de c*****ă
în Jardin des Plantes am limpezit metalul nervilor
am văzut urșii albi prinzând bucățelele de pâine ca peștișorii
și am scris începutul poemului Ulise
îți închin un imn ție veac al mediocrității
nu mai vânăm ursul sur în munții Americii
brațele noastre nu mai sângerează păduri sălbatece
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor
dar cum iubesc tristețea bucuria cetății
brutăresele mari cât stoguri de fân și vânzătoarele de banane
cum râd cu dinții fosforescenți reclamele
pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează
Paris ulei sfânt pentru încheietura gândului
oscilează pe harta apusului ca un transatlantic
te stingi ca o mătase pe buzele toamnei