Mi-e atât de frig,
Încât cred că
Aș mai putea fi salvată
Numai asemenea acelor înghețați
Care erau cusuți
În burțile animalelor
Să se încălzească
Și-ncotoșmăniți bine
În șuba îndurerată,
Năclăiți în sânge de jivine
Mai veneau pe lume o dată.
Prea departe de
Flăcările din iad,
Am înghețat
În singurătatea mea îngerească,
Dar cine-i în stare
Să-și deschidă coastele
Ca să mă primească?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de frig interior și singurătate, dorința de a fi salvat de această stare. Metaforele puternice sugerează o nevoie disperată de căldură și acceptare, dar și o îndoială cu privire la posibilitatea de a le găsi.