Sărman poet cu istovit răsuflet,
Plin de tristețe, doborât pe șanț,
Zadarnic vrei să spulberi cu-al tău suflet
Mizeria, sălbaticul ei lanț!.
Zadarnic vrei să birui nenorocul
Cu-al tău dispreț și, pe aripi cerești,
Ce mistuie ființa ta ca focul,
Nu încetezi să crezi și să iubești!.
Mizeria îți va-neca-n otravă,
De-atâtea ori, și gând și năzuinți,
O să-ți doboare visele din slavă,
Și multe lacrimi vei vărsa, fierbinți.
Iar când, strivit de chin, și dând uitării
Deșarta-ți artă, vei muri flămând,
Pe crucea ta la marginile zării
Cununi de flori or să lucească blând.
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta tragică a unui poet sărac, chinuit de mizerie și neînțeles de lume. În ciuda suferinței, el continuă să creeze și să spere, dar moare în sărăcie, fiind recunoscut abia post-mortem.