Abia începusem să simt
Că undeva-n rarul văzduh
Zăpada se va opri deodată,
Abia începusem să știu
Că nu mai poți să te ascunzi
De ochii mei avizi să vadă,
Abia zăream cum se depune
O linie limpede pe creștet,
Tremurătoare-n păr și moale
Pe genele-ți clipite-abia,
Abia-ndrăzneam să cred că ai tăi sunt
Umerii desenați în aer
Cu fără de sfârșit zăpadă
Și-a tale-aripile trădate
De nemaicontenita nea.
Aș fi putut să te ating,
Dar mi-era teamă să nu scutur
De pe făptura-ți nevăzută
Conturul nesperat de clar,
Aș fi putut să te învăț
Pe dinafară pentru clipa
Când, întețindu-se ninsoarea,
Vei dispărea cu spaimă iar…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de regret și teamă de a pierde ceva frumos și efemer. Naratorul descrie o întâlnire delicată și fragilă, temându-se că orice atingere sau acțiune ar putea distruge momentul.