Regele Cleomenes nu știa, nu-ndrăznea –
nu reușea să spună asemenea cuvinte
în fața mamei sale: Ptolomeu pretindea
că, pentru garantarea tratatului de pace, ea
să fie trimisă-n Egipt, chezășie;
o clauză nedreaptă și chiar umilitoare.
Tot încerca să-i spună și apoi șovăia.
Tot începea o frază și apoi se oprea.
Dar nobila femeie îl înțelese
(căci auzise parcă niște zvonuri)
și îl încuraja să vorbească.
Pe râs ea se porni, asigurându-l că se va duce acolo
și că se bucură dacă mai poate fi,
la vârsta ei, folositoare Spartei.
Cât despre umilință… Era indiferentă.
Un Lagid oarecare nu ar fi fost în stare
spiritul vechii Sparte să-l înțeleagă;
pretenția lui de-aceea, nu putea,
de fapt, să umilească o stăpână
ilustră ca ea: mamă regelui Spartei.
Sensul versurilor
O regină spartană acceptă să fie ostatică în Egipt pentru a garanta un tratat de pace, demonstrând astfel devotament față de Sparta și dispreț față de umilință. Ea consideră că spiritul spartan este de neînțeles pentru un conducător egiptean.