Agățați în crengi,
Unii pe jumătate uscați,
Alții abia dând în pârg,
Dar toți cu hainele vestejite,
Fibroase,
Cu aripile încâlcite de vânturi,
De mult nemaiîncercând să se desprindă
Și să cadă,
Ca și cum ar ști
Că mai jos sunt alte crengi,
Pe care se vestejesc
Alți îngeri.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de stagnare și deznădejde, în care indivizii (îngeri) sunt prinși într-un ciclu vicios de vestejire, fără a mai încerca să scape, știind că nu există o scăpare reală. Metafora crengilor și a îngerilor vestejiți sugerează o condiție umană universală, marcată de suferință și lipsă de speranță.