Se retrăgeau în noi culorile.
Tăcută, seara ne-ngropa în noi.
Mergeam apropiați,
dar singur fiecare
și vântul umbra fiecăruia o scutura.
Departe – marea
și aproape – marea
și împrejuru-ne
și înăuntru – marea
și nu știam și nu puteam să facem
pașii pe apă, ai încrederii..
Se retrăgeau culorile și gândurile-n noi
ca apele, prin estuare lungi
și nu se auzeau decât
acele păsări cu țipete prelungi,
singure ele, presimțind singurătatea noastră,
țipau,
ne ocoleau
în volute joase.
Mergeam pe străzile cu noapte,
cu cer și mare,
cu tăcere,
atât de-aproape, atât de singur fiecare
și vântul – umbra fiecăruia o scutura.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și înstrăinare resimțit chiar și în prezența celorlalți. Natura, cu marea și vântul, amplifică această stare melancolică, sugerând o deconectare profundă.