Craii de Curtea-Veche
s-au rătăcit în burg.
Se-nfiripaseră-n amurg
din praf de dărâmături,
în strai vetust –
fantoșe melancolice și grave,
cu-nțepeniri nerafinate în ținută,
cu ochii stinși, în fața mască pală.
Treceau pe străzi, alături,
în pulberi violete de amurg,
pe lângă șantiere
și marmoree coloane albe
cu pas molatic.
Mais, où sont, où sont?..
Le duce-amurgul
să le-nece-n noapte
precum grădinile în rouă.
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia și decăderea Crailor de Curtea-Veche, pierduți într-un București modern, fantome ale unui trecut glorios. Versurile descriu melancolia și trecerea timpului, sugerând o lume apusă, înghițită de prezent.