Folk – Luna În Cascade

Aș fi vrut să fiu
Nici eu nu mai știu
Aș fi vrut un munte
Cu plete cărunte
Aș fi vrut o stea
Nor de peruzea
Aș fi vrut izvoare
Și păduri în soare.

Refren: Stelele să-mi stea
Lângă tâmpla mea
Să aud cum cade
Luna în cascade.

Aș fi vrut un vis
Sus în paradis
Printre creste albe
Ale mele salbe
Și ce-aș mai fi vrut
Să mă fi durut
Când moare un brad
Și stelele cad

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința profundă de a evada în natură și de a se conecta cu elementele primordiale. Este o căutare a unui loc idealizat, un paradis personal unde sufletul se poate odihni și simți emoții pure.

Lasă un comentariu