Din volumul „Petrarca-Sonete” – traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959).
De nu-i iubire ceea ce simt, ce, dar, să fie?
Și de-i iubire, spune-mi ce lucru e și nu-i?
E rău? De ce atuncea mi-i dulce chinul lui?
E bun? De ce mă apasă și vrea să mă sfâșie?
Când singur caut chinul, la ce mai plâng cu foc?
Și de nu-l vreau, la ce bun mă jălui în tăcere?
O, moartea mea cea vie, bolnava mea plăcere,
Cum poți să-mi fii stăpână, când n-o doresc de loc?
Și de-o doresc, nedrepte mi-s chinurile toate.
Și-așa, bătut de vânturi potrivnice, pe mare,
Mă leagănă o luntre, fără lopeți, ușoară.
Și-n luntre nu duc gânduri senine, duc păcate,
Că nu mai știu eu singur ce vreau și ce mă doare,
Și ard în miezul iernii și tremur când e vară.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura contradictorie a iubirii, oscilând între plăcere și durere. Vorbitorul se simte pierdut și confuz, incapabil să înțeleagă propriile sentimente și dorințe, fiind prins într-o stare de incertitudine și chin.