Ştiind că orice femeie este capricioasă se teme că Laura îl va respinge.
Când dulcea ei privire mă sminteşte,
şi vorba ei suavă m-afectează,
şi dac-Amor prin ea mă guvernează
când râde vesel şi plăcut vorbeşte,.
vai, cum ar fi să văd că îi lipseşte,
din vina mea, a sorţii ce veghează,
Mila din ochi, şi moartea mă sfidează,
nu ca acum, când simt că mă-ndrăgeşte?.
Căci de mă tem şi-am inima-ngheţată
când văd schimbată faţa ei frumoasă,
e fiindcă ştiu ce-am tras şi altă dată.
Din firea ei femeia-i capricioasă:
şi bine ştiu, iubirea n-o să poată
rămâne-n ea, ci repede-o să iasă.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă teama poetului de a fi respins de Laura, conștient fiind de natura capricioasă a femeilor și de efemeritatea iubirii. El se teme că iubirea Laurei nu va dura și că va suferi din nou, așa cum a mai făcut-o în trecut.