Sufletul aspru şi preacrunta vrere
ascunse în angelica-i făptură,
ând şi fără glorie (din tortură
de nu mă smulg), mă vor avea-n putere.
Căci iarbă ori frunză de se naşte ori piere,
de-i zi afară ori de-i noapte sură,
pe mine lacrimi fără saţ mă fură
şi soarta-mi plâng şi dragostea-n tăcere.
Trăiesc doar cu nădejdea ce mă-nvaţă
c-un fir de apă-n timp, cu stăruinţă,
şi marmora ajunge s-o tocească.
Nu-i inimă, chiar dacă-ar fi de gheaţă,
să-i ţină piept Iubirii, nici voinţă
la focul ei să nu se încălzească.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă suferința profundă cauzată de o iubire ascunsă și imposibilă. Vorbitorul se simte captiv în această tortură emoțională, dar păstrează o licărire de speranță, crezând în puterea perseverenței și a iubirii de a învinge orice obstacol.