Coloană glorioasă, ce susține
Speranța noastră și latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;
Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii și stejarii,
Și iarba verde, și-ncă munții, marii, –
Și muza triumfând aicea vine.
Gândirea clară către cer s-avântă
Și-n dulcea umbră-a nopții se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-și cântă;
Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, ești pe nu știu unde.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o stare de bine în mijlocul naturii, dar și un dor profund către o persoană absentă. Natura devine un refugiu, dar lipsa persoanei dragi umbrește plăcerea.