Din volumul „Petrarca-Sonete” – traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959).
M-aruncă în pustie unde e veșnic soare,
Ori unde gheața-nvinge văpaia lui domoală,
Ori unde-a lui căldură e calmă și egală;
Și du-mă unde caru-i apune sau răsare.
Și dăruie-mi o soartă prielnică sau rea;
Așează-mă-n întuneric sau în lumină clară;
În nopți, în zile scurte sau lungi m-așează iară,
Dă-mi floarea vârstei, fă-mă moșneag cu păr de nea.
Înalță-mă în ceruri, m-aruncă-n hăuri reci;
Să fiu pe culmi de munte și-n văi adânci să fiu;
Cu spiritul în lanțuri sau liberat și viu.
Dă-mi glorie eternă sau uită-mă pe veci-
Eu voi rămâne-același și pieptul meu va geme
De dragostea nestinsă atît amar de vreme.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a fi dus în diverse locuri și situații, indiferent dacă sunt favorabile sau nu, subliniind constanța sentimentului de dragoste nestinsă. Vorbitorul acceptă orice soartă, atâta timp cât poate continua să simtă această dragoste profundă.